ANAF a lansat licitația pentru sistemul informatic SAF-T, un tip de fișier utilizat de administrațiile fiscale moderne în comunicarea cu firmele, aceasta fiind și una dintre măsurile de modernizare cerute insistent de mediul de afaceri în ultimii ani și care ar trebui să ajute ANAF semnificativ în combaterea evaziunii. Obiectivul ANAF era ca SAF-T în proiect pilot pentru mari contribuabili să fie operațional la începutul anului 2020, însă întârzierea în lansarea licitației înseamnă, cel mai probabil, că SAF-T va deveni operațional cu întârziere. Un element pozitiv este că ANAF are finanțare UE pentru introducerea SAF-T, a fazei pilot, precum și a extinderii ulterioare pentru toate firmele.
Faptul că ar fi beneficiat din partea Oracle România SRL și IBM România SRL de discounturi superioare celor standard practicate de subsidiarele românești ale celor doi giganți multinaționali ar fi permis firmei Romsys să câștige în 2011, prin interpuși, două licitații pentru servicii și echipamente IT organizate de ANAF și să dea o șpagă de 20% din valoarea contractelor astfel adjudecate șefului de atunci al Fiscului, Sorin Blejnar, și unui subordonat al acestuia, se arată în documentele dosarului în care Blejnar a fost condamnat definitiv, în mai 2019, la 5 ani de închisoare pentru trafic de influență.
Site-ul ANAF cade de câteva luni atât de des, încât a a început să-i mire chiar și pe cei obișnuiți cu problemele IT ale Fiscului. Motivul este că tot mai multe persoane fizice și firme folosesc serviciile online ale ANAF, de altfel un obiectiv al autorităților, dar asta în timp ce CNIF, centrul care administrează infrastructura IT pentru ANAF și Ministerul Finanțelor, a rămas cu aceleași servere vechi și nu mai face față. De exemplu, numărul utilizatorilor înscriși în Spațiul Privat Virtual (SPV), serviciul online de transmitere de documente cu ANAF, a crescut într-un un an de nouă ori, la aproape 900.000, potrivit informațiilor Profit.ro.
Fiscul și Ministerul Finanțelor funcționează pe o infrastructură IT compusă din peste 1.900 de servere achiziționate în perioada 1998-2017, încărcate în prezent la 99,9% din capacitate, potrivit unui document analizat de Profit.ro. Platforma IT are un grad de uzură fizică și morală avansată, cu tehnologii vechi și capacități foarte reduse față de necesități. În plus, acum sunt utilizate de către Finanțe și instituțiile din subordine, preponderent ANAF, circa 500 de aplicații, dezvoltate în timp fără nicio strategie, în diversele tehnologii hardware și software disponibile la momentul respectiv.
Cu cel mai mare deficit de încasare a TVA din UE, plângându-se în continuu de evaziune și în "foame" foarte mare de bani la bugetul de stat, care a determinat administrațiile fiscale județene să ia în vizor chiar și banii plătiți la nunți fotografilor și lăutarilor, după cum Profit.ro a relatat în premieră, România nu poate să beneficieze de decizia istorică a Elveției de a renunța în bună măsură la secretul bancar și fiscal și de a face schimburi automate de informații privind conturile financiare ale contribuabililor cu alte state.